Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Galați, în calitate de partener principal al proiectului „Abordare transfrontalieră integrată pentru o mai bună capacitate de prevenire, gestionare și reacție la situații de urgență”, împreună cu partenerii din cadrul acestui proiect, respectiv, AO Agenția de Cooperare Transfrontalieră și Integrare Europeană Cahul și Direcția pentru Situații de Urgență Cahul, a organizat în data de 10 noiembrie 2021 conferința de închidere a proiectului.
Evenimentul a fost organizat online din motive de restricții impuse de situația pandemică. Totuși, acest lucru nu a împiedicat desfășurarea cu succes a conferinței la care au participat un număr de 36 persoane. Printre participanți putem menționa reprezentanții partenerilor din proiect, reprezentați ai primăriilor beneficiare, reprezentanți ai filialelor de Cruce Roșie și din cadrul Sediului central al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, voluntari CR, membri ai SVSU din localitățile participante în proiect.
În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele proiectului, dificultățile întâmpinate dar în mod special succesul acestui proiect. S-a remarcat interesul tuturor persoanelor în participarea la cursurile de instruire ce au fost desfășurate în localitățile beneficiare. Astfel, participanții și-au exprimat dorința de a continua activitățile și după finalizarea proiectului, dar și de a extinde rezultatele acestuia în cadrul unor noi finanțări
Conferința de închidere a proiectului la Cahul
Exercițiu de simulare situații de urgență
Curs de „Pregătire în acordarea primului ajutor de bază”
În cadrul proiectului au fost organizate 5 cursuri pe subiectul “Pregătire în acordarea primului ajutor de bază”, în 5 sate din raionul Cahul. Cursul a fost ținut de reprezentanții Crucii Roșii din Galați și un expert din Galați.
Continue readingCurs de „Prevenție și pregătire pentru dezastre”
În cadrul proiectului au fost organizate 5 cursuri pe subiectul “Prevenția și pregătirea pentru dezastre”, în 5 sate din raionul Cahul. Cursul a fost ținut de reprezentanții Crucii Roșii din Galați și un expert din Galați.
Continue reading